De Crivineanu Alin Iulian 
Sursa foto: Inquam Photos
În timp ce economia este strânsă cu ușa, iar cetățenii aud zilnic despre nevoia de austeritate și tăieri bugetare, partidele politice din România primesc un tratament special: bani din plin, peste limita stabilită inițial. În primele opt luni ale acestui an, formațiunile parlamentare au cheltuit peste 173 de milioane de lei, cu aproape 20 de milioane mai mult decât subvențiile efectiv încasate de la stat. Cum se rezolvă problema? Simplu: Guvernul vine cu o rectificare și le oferă încă 169 de milioane de lei prin Autoritatea Electorală Permanentă.
În total, suma alocată partidelor în 2025 ajunge la 685 de milioane de lei, o cifră amețitoare, mai ales dacă ne amintim că în 2023, un an fără alegeri, subvențiile au fost de 231 de milioane. Practic, în numai doi ani, bugetele partidelor s-au triplat. Argumentul oficial? Rambursarea cheltuielilor pentru campania prezidențială din 2025. Realitatea? Un sistem care hrănește necontenit mașinăria de propagandă a formațiunilor politice, fără vreun control real asupra eficienței banilor.
Să privim detaliile. Din sumele cheltuite până acum, peste 92 de milioane de lei, adică mai mult de jumătate, au fost direcționate către presă și propagandă. Alți 18 milioane s-au dus pe salarii, iar 12 milioane pe bunuri și imobile. În paralel, oamenii obișnuiți văd spitale în colaps, școli cu toaleta în curte și drumuri pline de gropi.
Cei mai mari beneficiari sunt partidele mari: PSD, AUR și PNL, care adună împreună peste 110 milioane de lei. USR, SOS și POT completează tabloul cu cheltuieli consistente, în timp ce formațiunile mai mici supraviețuiesc cu firimituri. Rezultatul este un dezechilibru evident: banii publici alimentează în primul rând puterea și opoziția „mare”, consolidând cartelul politic și reducând șansele unei competiții corecte.
Se vorbește despre tăieri de 40% abia din 2026, dar această reducere este raportată la anul electoral 2024, când subvențiile au atins deja cote record. Practic, chiar și după tăieri, sumele vor fi mai mari decât în orice an anterior. Este un joc de imagine, un fel de dietă declarată după ce ai mâncat trei mese copioase.
Întrebarea este simplă: cum poate un stat care se plânge de lipsa resurselor pentru sănătate, educație sau infrastructură să arunce aproape 700 de milioane de lei pe an pentru a finanța campanii politice și propagandă? Cine controlează eficiența acestor cheltuieli și cine răspunde pentru ele?
Editorialul acesta nu își propune să demonizeze politica, ci să scoată în evidență o realitate cinică: în timp ce cetățenii suportă austeritatea, partidele primesc generozitate. Este dovada că, atunci când vine vorba de finanțarea propriei imagini, întreaga clasă politică devine solidară. În rest, rămân certurile televizate și promisiunile goale.
Redactia