Reflecții dintr-o țară cu josul în sus

Niciodată nu mi-a fost frică de sectele de guvernanți care s-au perindat pe rând sau împreună pe la conducerea acestei țărișoare.
De ce îmi este din ce în ce mai teamă și mi-a fost de la început?… de șlehtele de acoliți, susținători și sprijinitori voluntari ai unor idei care nici măcar nu le mai aparțin, ci doar, într-un mod extrem de superficial le satisfac temporar dorința de a fi „în ton” cu ceva.
Apartenența la același fel de gândire cu masa (greșit) presupusă a intelectualității este, în aparență, azimutul unui segment social în creștere, asa încât din papucii mei se vede clar cum stolurile se transformă in turme.
Fenomenul de turmificare este un „must”, dacă-ți dorești accepțiune generală, falăuărși, conturi vizualizate și remunerate pe noua formă de socializare profund antiumanitate numita social media.
Dacă nu ești colorat în aceleași nuanțe cu trend-ul (nu mai pot folosi „modă” că… „sucks”) nu mai ești doar „not so cool anymore” ci „împotriva normalității”, nebun de legat, distopic, taman bun de izolat sau ostracizat public, arătat cu degetul și, de ce nu, exclus de peste tot. Căci simt că ăsta este următorul pas.
De la pandemia idiocrată în care vecinul suna disperat la Poliție să aplice justiția cetățenească și să notifice autoritățile că nu purtam mască în dreptul ușii, atunci când ieșeam din casă până la tăcuta acceptare a incălcării grave a Constituției, a legilor, a drepturilor omului de dragul „dreptății” universale a fost doar jumătate de pas. Jumătate de pas făcut la unison de aceeași șleahtă de intelectuali de care vorbeam mai devreme și care se înghesuiau sa-i închidă-n pușcării ideologice pe „analfabeții” care alegeau să refuze vaccinarea.
Știu foarte clar de ce îmi pare a fi un deja-vu… Pentru că l-am trăit. L-am trăit o parte dintre noi până în 1989. Dar parcă nici sub regimul comunist nu s-au trăit astfel de emoții de însingurare și de frică de exprimare liberă ca azi. Pentru că atunci oamenii erau la unison. Știau că dacă unul are curajul să spună ce gândește, cu siguranță cei din jur ar fi trecut sub tăcere evenimentul, gândind la fel ca el. Era acel complot tăcut, acea împotrivire unitară care viza aceeași guvernare veche dar mereu nouă.
Azi e mult mai complicat. Vechii și noii se disting unii de alții, dar conlucrează pentru mai binele oricui altcuiva, mai puțin al nostru.
Dezumanizarea acuză umaniștii, Discriminarea acuză nondiscriminatorii, Justiția acuză corectitudinea, iar Minciuna acuză Adevărul!
Aș spune: „Să arunce cu piatra cel fără de pată!” Dar știu deja că voi primi un tsunami de bolovani și borduri exact din partea celor care încalcă zilnic, prin tot ceea ce sunt, toate valorile, legile sau simpla moralitate.
Și-așa, au trăit fericiți, până… n-au mai trăit!