De Redactia 
Lumea artistică din România fierbe în urma unei decizii administrative fără precedent: obligativitatea prestării unui program de muncă „la normă”, de 8 ore pe zi, pentru toți angajații instituțiilor de spectacole. Directiva nr. 7/02.02.2026, transmisă de Ministerul Culturii sub presiunea Curții de Conturi, introduce instrumente de control rigide, programe săptămânale, rapoarte individuale de activitate și foi colective de prezență standardizate. Reacția a fost imediată și virulentă: actorii și personalul tehnic de la Teatrul Național București (TNB) au anunțat un protest pașnic pentru marți, 10 februarie, la ora 14:30.
Maia Morgenstern, una dintre cele mai sonore voci ale mișcării, cere imperativ schimbarea legislației (OUG 21/2007), afirmând că actualul sistem forțează artiștii și managementul să recurgă la „falsuri în acte publice” pentru a justifica un salariu, deoarece munca creativă nu poate fi cuantificată cronometric. Manuela Hărăbor a completat această viziune, explicând că activitatea unui actor include procese invizibile adrenalinei de după spectacol, angoaselor și cercetării continue, care nu se termină odată cu aplauzele și nu pot fi „pontate” între orele 09:00 și 17:00.
Chiar și ministrul Culturii, Demeter András István, a adoptat o poziție surprinzătoare, publicând pe blogul său un text care seamănă cu o petiție. Deși instituția sa a emis directiva, acesta protestează împotriva „instrumentelor măsluite” cu care este cântărită munca artistică și avertizează că normarea rigidă suprimă caracterul vocațional al meseriei. UNITER a reacționat la rândul său, vorbind despre un „parfum de nostalgie a anilor ’80” și despre o încercare absurdă a „politicienilor care nu au habar de fundamentele muncii artistice” de a măsura starea de grație și emoția prin algoritmi birocratici.
Conflictul pune față în față nevoia de rigoare administrativă a Guvernului Bolojan și specificul unic al creației, într-un an în care bugetele culturii au fost deja drastic diminuate. Artiștii avertizează că, dacă legea nu va fi adaptată realității vocaționale, instituțiile de spectacol riscă să se transforme în simple „uzine de divertisment”, unde calitatea va fi sacrificată în favoarea bifării orelor de prezență la birou.