Spectacolul politic oferit astăzi de Partidul Social Democrat frizează absurdul, oferind imaginea unui partid dedublat care pare să fi pierdut busola între discursul public și realitatea de la masa guvernării. Este aproape imposibil de reconciliat, prin orice logică democratică, vehemența cu care liderii PSD au înfierat de la primele ore ale dimineții cabinetul Bolojan cu votul de supunere acordat aceleiași entități spre seară. Marius Budăi deschidea ziua cu o declarație „din suflet”, afirmând că ar ieși chiar mâine de la guvernare pentru a nu fi asociat cu politicile de austeritate pe care le consideră nocive pentru economie. La scurt timp, Lia Olguța Vasilescu plusa într-un ton ultimativ, vorbind despre consultări oficiale cu baza partidului pentru abandonarea coaliției și acuzându-l pe premierul Ilie Bolojan de sabotaj financiar la adresa comunităților locale. Cireașa de pe acest tort al revoltei a fost pusă de secretarul general Claudiu Manda, care într-o metaforă artistică sugera că „lăutarul” de la Palatul Victoria trebuie schimbat pentru că nu mai respectă playlist-ul agreat, criticând totodată „armonizarea” suspectă a mesajelor dintre premier și partenerii de la USR.
Totuși, în ciuda acestui baraj de acuzații care ar sugera o criză guvernamentală iminentă și un divorț iremediabil, rezultatul ședinței de coaliție de luni seara ne arată un PSD docil, care a bătut palma cu PNL, USR și UDMR pentru una dintre cele mai autoritare proceduri democratice: angajarea răspunderii Guvernului. Cum poate un partid să considere un premier „contestat chiar din interiorul propriului partid” și politicile sale drept „un joc cu focul”, dar să îi ofere, în aceeași zi, puterea de a trece peste Parlament cu un pachet masiv de reformă administrativă? Această inconsecvență flagrantă transformă amenințările cu ieșirea de la guvernare într-o simplă perdea de fum, menită să calmeze revolta primarilor din teritoriu, în timp ce la centru se semnează cecuri în alb pentru tăieri bugetare. Invenția unui „comitet special” pentru bugetul pe 2026, coordonat de Tanczos Barna, apare astfel nu ca o victorie a PSD, ci ca un paravan politicos în spatele căruia social-democrații acceptă reforma lui Bolojan, încercând simultan să pozeze în salvatori ai autorităților locale. În final, rămânem cu imaginea unei formațiuni politice care urlă în piața publică despre abuzurile puterii, doar pentru a se întoarce imediat în birourile de la Palatul Victoria să le valideze prin semnătură, demonstrând un oportunism care subminează grav credibilitatea oricărui avertisment viitor.
