De Redactia 
Sursa foto: ziare.com
Postarea Alinei Gorghiu din martie 2026, prin care anunță sancționarea drastică a parlamentarilor SOS cu tăierea a 50% din indemnizație pe 3 luni, deschide o cutie a Pandorei privind limitele libertății de exprimare și imparțialitatea regulamentelor parlamentare. Deși argumentul oficial este protejarea „demnității funcției” și a procesului legislativ în fața „vuvuzelelor și urletelor”, duritatea măsurii ridică semne de întrebare legitime despre modul în care majoritatea alege să își „educe” opoziția stridentă. Pentru mulți observatori, această „mână de fier” aplicată acum contrastează flagrant cu îngăduința manifestată în anii trecuți, când alte formațiuni politice foloseau metode similare de protest extrem fără a suporta consecințe financiare atât de severe.
Inutilitatea invocării „libertății de exprimare” în acest context pare să fie punctul central al strategiei puterii. Alina Gorghiu trasează o linie roșie între dezbatere și agresivitate, însă această linie este adesea subiectivă și trasată de cei care dețin controlul Comisiei Juridice. Procedurile de sancționare, deși bazate pe un regulament aprobat, riscă să fie percepute ca instrumente de represiune politică atunci când sunt aplicate selectiv. Dacă în trecut „pusul pe jos” sau bruierea ședințelor erau văzute de o parte a societății ca acte de rezistență democratică, astăzi, aceleași gesturi sunt catalogate drept „derapaje incompatibile cu demnitatea”, ceea ce sugerează un standard dublu care depinde exclusiv de cine deține microfonul și cine vuvuzela.
Această abordare de tipul „legea pumnului în gură prin portofel” poate genera efecte adverse pe termen mediu și lung. În loc să civilizeze discursul, reducerea drastică a veniturilor unor parlamentari aleși de o parte a populației, indiferent cât de controversat este stilul lor, poate victimiza formațiunile radicale, oferindu-le argumentul suprem că sunt „persecutate de sistem”. Într-o Românie deja polarizată de criza energetică și de prezența trupelor străine, transformarea Parlamentului într-un spațiu unde opoziția este „amendată” pentru zgomot riscă să mute conflictul din plen direct în stradă, unde regulamentele Comisiei Juridice nu mai au nicio putere.
Analiza implicațiilor sugerează că succesul acestei măsuri depinde de consecvență. Dacă sancțiunile vor fi aplicate cu aceeași unitate de măsură tuturor celor care perturbă ședințele, indiferent de culoarea politică, atunci s-ar putea vorbi despre o asanare a moralității publice. Însă, dacă tăierea indemnizațiilor rămâne un „bici” rezervat doar partidelor precum SOS, atunci „Parlamentul Legilor” invocat de Alina Gorghiu riscă să fie perceput drept un tribunal politic unde majoritatea decide cine are voie să strige și cine trebuie să tacă. În martie 2026, respectul pentru instituție nu se câștigă prin amenzi, ci prin capacitatea de a gestiona argumentat chiar și cel mai zgomotos discurs, fără a recurge la măsuri care amintesc de perioade mult mai puțin democratice ale istoriei noastre.