De Redactia 
România trăiește într-un scenariu de film absurd, dar cu consecințe reale. Pe de o parte, NATO ar putea avea nevoie de până la 45 de zile ca să mute trupele spre flancul estic, din cauza unei infrastructuri europene demodate, a ecartamentelor diferite, podurilor degradate și birocrației complicate. Tancurile Franței destinate României au trebuit să facă un ocol pe mare și trenuri diferite pentru a ajunge la București, iar ideea unui „Schengen militar” care să simplifice deplasarea trupelor rămâne mai mult un plan pe hârtie.
Pe de altă parte, guvernul României, care ar trebui să fie preocupat de apărarea țării, se distrează cu tăieri bugetare de 10% la ministere esențiale: Apărare, Interne, Servicii Secrete, Educație și Sănătate. Ministrul Apărării, singurul care a ridicat vocea împotriva reducerii salariilor militarilor, se lovește de rigiditatea politică a coaliției, care vrea să aplice tăierile indiferent de contextul internațional. În prag de criză geopolitică, liderii politici aleg să joace „circ” pe hârtie, în loc să asigure pregătirea și siguranța armatei.
Combinația este de-a dreptul sinistră: în timp ce NATO se chinuie să mute efectivele în timp util, România reduce fondurile pentru oamenii care ar trebui să fie în prima linie a apărării. Este greu de spus dacă scenariul e tragic sau comic – cert e că țara devine vulnerabilă nu doar din cauza amenințărilor externe, ci și din cauza incompetenței interne. Când infrastructura europeană și birocrația transformă mobilitatea militară într-un calvar, iar liderii politici taie bugete vitale pentru a „nu face excepții”, România nu mai are timp să aștepte soluții: este prinsă între ideile nerealiste ale Bruxelles-ului și prostia politică locală.
Rezultatul? O țară care ar putea să aștepte 45 de zile până la ajutorul NATO, în timp ce propriii ei decidenți reduc salarii și resurse pentru cei care ar trebui să o apere. Dacă acest lucru nu e cinism, atunci ce este?