De Redactia 
Cristian Tudor Popescu a scris astăzi un editorial pe facebook intiulat: „Presa, care a crestat buboiul, ținută la ușa Cotrocenilor”. Trebuie să reamintim că el a fost unul dintre cei mai vocali susținători ai lui Nicușor Dan ca simbol al luptei pentru onestitate și reformă, iar acum rupe brutal tăcerea și atacă exact punctul nevralgic al actualei Președinții: excluderea presei dintr-un moment-cheie pentru societate. Repoziționarea este dură, dar nu întâmplătoare. Ea spune mai mult despre realitatea politică de azi decât despre inconsecvența comentatorului.
Decizia ca întâlnirea de la Cotroceni dintre președinte și magistrați să aibă loc cu ușile închise, fără accesul jurnaliștilor, este descrisă de CTP ca o eroare strategică și morală. Argumentul său este simplu și greu de combătut: presa nu este un spectator inutil, ci actorul care a scos la lumină derapajele din Justiție. Fără investigații, fără vocile publice ale unor magistrați care au vorbit deschis, sub nume real, subiectul nu ar fi existat. Iar fără presă, impactul ar fi fost zero.
Critica nu vizează doar lipsa camerelor de filmat, ci mesajul transmis societății. O discuție „intimă”, ferită de ochii publicului, riscă să alimenteze exact suspiciunea pe care președintele ar trebui să o combată: aceea că, în spatele ușilor închise, se pune „batista pe țambal”. Pentru cetățenii care au ieșit în stradă, pentru cei care și-au asumat riscuri vorbind public, secretizarea pare o palmă.
De aici și ruptura simbolică: jurnalistul care l-a apărat agresiv pe Nicușor Dan îl acuză acum, cu aceeași intensitate, că repetă un tipar vechi al puterii, gestionarea crizelor în cerc restrâns, cu promisiunea unor concluzii comunicate ulterior, filtrate și cosmetizate. În viziunea lui CTP, o reformă reală a Justiției nu poate începe „la secret”, iar transparența nu este un moft mediatic, ci singura sursă de încredere publică.
Schimbarea de ton nu este inexplicabilă. Ea face parte din „jocul” jurnalistic în care sprijinul nu este un cec în alb, iar critica devine „legitimă” în momentul în care portavocile sunt abandonate. În fond, mesajul este unul dur, dar clar: fără presă, fără lumină, fără încredere, orice demers riscă să fie perceput ca simulacru, ceea ce în teorie este corect, însă practica jurnalistică a lui Cristian Tudor Popescu exclude ca autorul să fi căzut într-o capcană întinsă de onestul Nicușor Dan.
Crivineanu Alin Iulian