Sursa foto: Mediafax
Parlamentul a început luni, la ora 14:00, ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care este dezbătută și votată moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan. Moțiunea a fost inițiată de senatorul Ninel Peia, din grupul PACE – Întâi România, și este susținută de parlamentari ai AUR, sub titlul „România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare”.
Textul moțiunii este prezentat în plen de senatoarea AUR Cristina Gabriela Dumitrescu, iar premierul Ilie Bolojan este prezent la ședința Parlamentului. Șeful Executivului a declarat anterior că votul reprezintă un test pentru soliditatea actualei majorități guvernamentale.
Inițiatorii moțiunii acuză Guvernul de eșecuri în gestionarea unor domenii considerate esențiale, precum economia, finanțele publice, sănătatea, educația și administrația. Opoziția invocă, printre altele, creșterea inflației, scăderea puterii de cumpărare, nivelul ridicat al îndatorării statului și lipsa unei planificări coerente a investițiilor publice, menționând inclusiv situația barajului de la Paltinu ca exemplu de guvernare deficitară.
Pentru ca moțiunea să fie adoptată, este nevoie de minimum 232 de voturi favorabile din totalul de 463 de parlamentari. În prezent, coaliția de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR dispune de 293 de parlamentari, la care se adaugă sprijinul celor 16 deputați ai minorităților naționale, ceea ce face improbabilă adoptarea moțiunii în absența unor voturi din interiorul coaliției.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul său nu va vota moțiunea de cenzură și că social-democrații rămân parte a coaliției guvernamentale. La rândul său, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat că susținerea moțiunii de către un partid al coaliției ar echivala cu destrămarea alianței de guvernare.
Votul asupra moțiunii este așteptat în cursul ședinței de astăzi, iar rezultatul va confirma sau va infirma menținerea actualei formule guvernamentale.
