De Redactia 
Contextul în care un ministru al Apărării al unei țări de flanc estic, dependentă total de umbrela nucleară a SUA, ajunge să teoretizeze confruntarea militară cu Washingtonul este, într-o lectură optimistă, o eroare de comunicare, iar într-una realistă, este o probă de incompetență crasă. Radu Miruță a reușit performanța de a plasa România într-un scenariu absurd: o „coaliție de voință” care să apere ghețarii Groenlandei de singurul aliat care ne garantează, la Deveselu și Mihail Kogălniceanu, că nu vom redeveni pașalâc sau gubernie.
Este legitim să ne întrebăm: de unde vine acest curaj de amator geopolitic? S-a trezit ministrul USR vorbind în nume propriu sau a fost încurajat de „silenzio stampa” a aliaților săi politici? Speculațiile care îl vizează pe Nicușor Dan, ca mentor sau coordonator din umbră, par greu de susținut la o analiză la rece, președintele României fiind recunoscut pentru ocolirea subiectelor fierbinți. Totuși, tăcerea partenerilor politici în fața unei astfel de „perle” diplomatice este asurzitoare. Când un ministru scoate România din matca politicii externe trasate în CSAT, delimitarea nu este doar o opțiune, ci o obligație de siguranță națională.
A te juca de-a războiul cu SUA, invocând Articolul 5 împotriva propriului garant de securitate, nu este doar o gafă de protocol. Este o invitație la neseriozitate într-un moment în care Rusia și China pândesc orice fisură în unitatea NATO. Radu Miruță pare să fi confundat ministerul cu o tribună de campanie unde poți lansa orice aberație pentru a părea „jucător” global. În realitate, a reușit doar să provoace hohote de râs la Moscova și ridicări de sprâncene la Washington. Ne putem imagina ce reacție ar avea Donald Trump ascultând declarația de război a lui Radu Miruță.
Dacă Nicușor Dan sau restul liderilor din arcul reformist vor continua să gireze prin tăcere astfel de „ieșiri în decor”, riscă să deconteze integral nota de plată a ridicolului. România nu are nevoie de „donquijotism” polar, ci de miniștri care să înțeleagă unde se termină atribuțiile lor și unde începe legea, bunul simț și realitatea geografică. „Cizma soldatului român” nu are ce căuta în Groenlanda, la fel cum cizma incompetenței nu are ce căuta în vârful Ministerului Apărării.