De Redactia 
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni seara că salariile din Educație „sunt ceea ce poate România în momentul de față”, în timp ce cadrelor didactice li se cere să accepte majorarea normei de predare și să suporte presiunea unui sistem suprasolicitat. În realitate, profesorii continuă să se confrunte cu salarii insuficiente, supraîncărcare de muncă și lipsa unor condiții decente în școli.
Bolojan a insistat că nivelul de salarizare nu a fost redus și că o analiză serioasă privind majorarea salariilor va putea fi făcută abia după 2026, după ce se încheie „perioada de criză”. Totuși, această amânare ridică semne de întrebare, mai ales în contextul în care costul vieții continuă să crească, iar dascălii se confruntă cu salarii reale care abia acoperă cheltuielile lunare.
Premierul a subliniat că nu va ceda presiunilor sindicatelor și a justificat majorarea normei de predare printr-o „analiză a activității din învățământ”. Această măsură a fost prezentată ca o soluție pentru reducerea numărului posturilor la plata cu ora și pentru înlocuirea suplinitorilor cu profesori titulari. În practică, însă, profesorii se văd obligați să predea mai multe ore fără un echivalent corespunzător în salariu, iar acest lucru amplifică nemulțumirile din sistem.
Premierul a mai afirmat că norma de 20 de ore este comparabilă cu standardele europene, precum Franța sau Spania. Realitatea din școli diferă însă semnificativ: infrastructura insuficientă, lipsa materialelor didactice și numărul mare de elevi pe clasă fac ca această normă să fie extrem de solicitantă. Estimările Guvernului privind economiile bugetare de aproximativ 10% din sectorul Educației vin pe fondul unor sacrificii concrete pentru profesori, fără garanția că veniturile lor vor crește semnificativ în următorii ani.
În loc să ofere soluții reale pentru creșterea salariilor și ameliorarea condițiilor de muncă, declarațiile premierului transmit un mesaj de acceptare a precarității: „Sunt aici să le spun ceea ce se poate face în condițiile date”, spune Bolojan. În ochii multor dascăli, însă, această „realitate posibilă” înseamnă continuarea subfinanțării și a efortului neplătit, în timp ce responsabilitatea guvernamentală este minimalizată.