Sursa foto: Inquam Photos
Știre inițială: Un miting de susținere a lui Nicușor Dan va avea loc vineri, 16 mai, în Piața Victoriei, între orele 16:00-20:00, iar un alt eveniment va fi organizat duminică, 18 mai, între 20.00 și 23.00, în Piața Universității.
Nicușor Dan a confirmat că a dat o autorizație pentru mitingul de duminică, afirmând că nu putea să îl respingă. „Oricine cere, dacă nu este împotriva Constituției, i-am dat autorizație. (…) Este după închiderea urnelor. Nu este mitingul meu. Sunt niște oameni care manifestează. Ca să fie și mai clar, în București am avut săptămâna trecută un miting pro-european. Nu am avut nimic de-a face cu el (n.r. – mitingul pro-Europa, organizat pe 9 mai, vineri). A fost un miting al susținătorilor mei pe care eu l-am organizat. L-am asumat (n. r. – mitingul „România în lumină”, organizat pe 11 mai, duminică)”, a spus Nicușor Dan la România TV.
Într-o postare publicată miercuri, 14 mai, George Simion a scris: „Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”.
„Dacă mai are un dram de responsabilitate, îl rog să anuleze această manifestare care se anunță a fi una violentă, una contra democrației și a poporului român”, a afirmat Simion într-o postare pe Facebook.
Astăzi cele două mitinguri au fost anulate de către organizatori.
Organizatorii au anunțat că anulează integral evenimentul programat vineri, 16 mai, în Piața Victoriei, între orele 16.00-20.00. Potrivit informațiilor oferite de Jandarmeria Capitalei, adunarea publică avea drept scop „Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 a candidatului Nicușor Daniel Dan”.
Unul dintre organizatorii mitingului programat să aibă loc duminică, „Ori la bal, ori la spital”, Rezistența a transmis pe facebook: „Vrem să protejăm participanţii şi întreaga societate de riscul provocărilor din partea celor care duc campanii de dezinformare, care instigă la violenţă şi ură”.
