Atunci când militarii și polițiștii redevin civili

Se știe că militarilor și polițiștilor le este amputat prin lege dreptul de a face politică. În plus militarii nu au dreptul nici la viață sindicală. Pe ei nu-i pot apăra decât regulamentele militare, însă de multe ori acestea sunt călcate în picioare de către unii comandanți care se cred mici Dumnezei. Toate aceste restricții și neajunsuri militarii și le-au asumat, deci până aici lucrurile sunt clare.

Ceva mai greu de înțeles este prăpastia uriașă deschisă între militari și politicieni, categorii care teoretic sunt motoare ale națiunii și nu pot funcționa corect unul fără celălalt. Privind din interior, peste gardul cazărmii, militarii nu înțeleg înverșunarea politicienilor, însă dincolo de gard lucrurile sunt foarte simple. Scăpați din cazarmă militarii devin un pericol pentru politicieni prin abilitățile de planificare, organizare, comandă și control. De aici și nevoia controlului societății civile asupra structurilor militare, unul destul de discutabil deoarece loviturile de stat răsunătoare au fost date de către civili. În contextul acesta prigoana împotriva militarilor devine mai ușor de înțeles.

Și totuși militarii activi au un moment în care redevin civili, e drept că pentru scurt timp, în cabina de vot, iar votul este o armă extrem de puternică, sau mai bine zis era. Acolo, singuri, cu buletinul de vot și cu ștampila în mână militarii, activi și rezerviști au avut ocazia să răzbune umilințele la care i-au supus politicienii. Amintesc în treacăt diferențele uriașe de pensii între militari cu grade și funcții egale, diferența între solda de grad a activilor și cea a rezerviștilor, soldele rușinoase ale soldaților activi, nedreptăți care i-au determinat să iasă în stradă ca ultimii cerșetori.

Politicienii nu au ținut cont că militarii sunt disciplinați și organizați, au ignorat cei 300.000 de militari și polițiști activi, cei 200.000 de rezerviști, care împreună cu familiile lor pot forma ușor un bazin electoral de 1,5-2 milioane de alegători. La o prezență la vot de 50% avem de-a face cu un milion de voturi.

Anul trecut militarii au vrut să se răzbune pe Ciucă și Ciolacu și au căutat un sprijin pe care l-au găsit în Călin Georgescu, singurul candidat care a venit cu un discurs clar, coerent și credibil de susținere. Voturile lor l-au propulsat în turul doi și i-au aruncat la tomberon pe candidații PSD și PNL. Alegerile s-au anulat, apoi s-au repetat și iată-i în fața unei noi alegeri.

De data aceasta mai mulți candidați au venit în turul întâi cu promisiuni sforăitoare de susținere a militarilor și polițiștilor, însă Victor Ponta, Crin Antonescu și George Simion nu au luat în calcul că aceștia sunt greu de prostit. Așa că ne-am trezit în turul doi de nicăieri cu Nicușor Dan și cu George Simion, cel a cărui calificare era previzibilă. Acesta este momentul în care s-au separat apele.

Interacționând în calitate de rezervist cu foarte mulți militari și polițiști, activi și rezerviști, cu prieteni și cu foști colegi am reușit să înțeleg de ce majoritatea covârșitoare a ales să îl voteze pe Nicușor Dan. Explicația este iarăși una foarte simplă: ura pe care a manifestat-o constant George Simion împotriva jandarmilor și polițiștilor din cauza multiplelor conflicte pe care le-a generat în acțiunile civice pentru a căpăta notorietate, dar și disprețul constant pe care l-a arătat celor amintiți anterior s-au întors ca un bumerang împotriva lui.

Așa am ajuns în situația ca un militar în rezervă, care nu-și mai amintește dacă este sergent sau caporal, să ajungă comandantul forțelor armate și președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Militarii și polițiștii au făcut abstracție că Nicușor Dan este creatorul USR, un partid care a votat constant, în bloc împotriva acestora și au votat emoțional, conștienți fiind că probabilitatea de a-și recâștiga drepturile pierdute acum este zero.

Din păcate cine seamănă vânt culege furtună și am senzația stranie că exact asta s-a urmărit, deoarece unii oameni se simt cel mai bine în mijlocul tornadei.