De Redactia 
Sursa foto: theguardian.com
Pentru prima dată în acest an, președintele american Donald Trump a rostit cuvântul „România” în public. La întâlnirea cu premierul ungar Viktor Orbán, discuția despre retragerea parțială a trupelor americane de pe teritoriul nostru a fost ocazia prin care Washingtonul a amintit, oficial, de existența României pe harta geopolitică.
Trump a declarat că „relația cu România este foarte bună, relația cu Europa este foarte bună, dar nu sunt de acord cu tot ce face Europa.” Este o afirmație care ridică semne de întrebare: pe de o parte, laudă bilateralismul, pe de altă parte, arată o desconsiderare implicită a abordărilor europene comune, care includ și România. România, în acest context, apare mai mult ca o piesă de pe tabla de șah a deciziilor americane, decât ca partener egal.
Nu este pentru prima dată când politica externă americană tratează Europa de Est prin prisma interesului propriu și al schimbărilor tactice de pe teren. Declarația lui Trump, prezentată cu un optimism aparent, trebuie citită și în cheia unui mesaj clar: prezența militară în România nu este garantată și depinde de rotația trupelor și de strategia NATO.
Pentru România, rămâne provocarea de a transforma aceste declarații într-un avantaj real și concret pentru securitate. Repetarea de către Washington a expresiei „relația foarte bună cu România” sună, însă, mai mult ca o formulă de politețe diplomatică, fără angajament concret.
Acest episod ridică o întrebare pe care România trebuie să și-o pună cu seriozitate: cât de mult contează pentru marile puteri și cât de mult suntem doar o piesă temporară în jocul geopolitic al altora? În lipsa unor garanții clare, declarațiile optimiste rămân vorbe frumoase, dar nu schimbă realitatea strategică de pe teren.
Crivineanu Alin Iulian