Mii de membri de sindicat s-au adunat joi în zona Palatului Cotroceni, unde au organizat un protest prin care cer intervenția instituțională a Președinției în conflictul deschis dintre mișcarea sindicală și Guvern. Acțiunea are loc pe fondul nemulțumirilor legate de scăderea nivelului de trai și de deteriorarea condițiilor de muncă, pe care sindicaliștii le pun pe seama deciziilor recente ale Executivului.
Manifestația, programată între orele 11:00 și 13:00, este organizată de patru confederații sindicale reprezentative la nivel național, care reclamă faptul că dialogul social este practic blocat. Liderii acestora susțin că măsurile guvernamentale sunt adoptate fără consultări reale cu partenerii sociali, iar efectele sunt resimțite direct de milioane de angajați, atât în sectorul public, cât și în cel privat.
Sindicaliștii solicită declanșarea procedurii constituționale de mediere și cer ca președintele României să creeze un cadru oficial de discuții între Președinție, Guvern și reprezentanții lucrătorilor. În opinia lor, doar o intervenție la nivel instituțional poate detensiona un conflict social pe care îl descriu drept profund și persistent.
Printre principalele revendicări se află majorarea salariului minim garantat în plată, alinierea acestuia la standardele europene, protejarea puterii de cumpărare și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Organizatorii spun că protestul este o continuare a mobilizării din luna octombrie, când sindicaliștii au ieșit în stradă în fața sediului Guvernului, fără ca solicitările lor să primească un răspuns concret.
Protestul are loc în absența președintelui Nicușor Dan, care se află la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliul European. Potrivit Administrației Prezidențiale, liderii UE discută în aceste zile subiecte majore precum sprijinul financiar și militar pentru Ucraina, viitorul buget multianual al Uniunii, extinderea UE și situația geoeconomică, precum și teme legate de securitatea europeană și migrație.
În lipsa șefului statului, sindicaliștii spun că mesajul lor rămâne unul ferm: cer încetarea politicilor de austeritate decise fără consultare și solicită soluții rapide și echitabile, prin mecanismele prevăzute de Constituție.
