Revolta păpușarilor: PNL și capcana propriei creații de la CCR

Partidul Național Liberal se află astăzi într-o postură pe cât de tensionată, pe atât de ironică. După ce anul trecut formațiunea aplauda frenetic o decizie istorică și controversată a Curții Constituționale, anularea alegerilor prezidențiale, astăzi, liderii liberali par să descopere cu indignare că „garantul Constituției” nu mai răspunde la comenzi. Atacul furibund declanșat de Raluca Turcan și Alexandru Muraru împotriva celor patru judecători care blochează reforma pensiilor speciale trădează o frustrare profundă: pârghiile de control care funcționau „ceas” în mandatul fostului președinte PNL, Klaus Iohannis, par să se fi gripat.

Este greu de ignorat faptul că, în urmă cu un an, majoritatea care a validat suspendarea procesului democratic includea judecători numiți direct de președintele Iohannis și de PNL. Atunci, Curtea era considerată un bastion al stabilității și al salvgardării europene. Astăzi, sub mandatul lui Ilie Bolojan, aceiași judecători sunt acuzați de „parșivenie” și „sfidare”, doar pentru că actualul context politic nu mai permite o aliniere instantanee la interesele de la Palatul Victoria. Se pare că, odată ieșită din sfera de influență directă a vechii gărzi, Curtea și-a amintit că principala sa misiune este auto-conservarea, nu neapărat agenda legislativă a Executivului.

Totuși, atacul frontal lansat de PNL și susținut vocal de USR asupra magistraților constituționali seamănă cu o declarație de război într-un conflict aproape imposibil de câștigat. Dincolo de retorica despre „pensii nesimțite” și „boicot nejustificat”, politicienii par să uite un detaliu esențial al puterii în stat: magistrații sunt cei care, în final, dețin cheile sistemului represiv. Într-o țară în care linia dintre decizia politică și dosarul penal a fost mereu subțire, a porni o cruciadă împotriva întregii caste a magistraților, cei care au în mâini puterea de a decide cine ajunge în spatele gratiilor, este un act de un curaj ce frizează nesăbuința.

Demersul lui Ilie Bolojan de a reforma sistemul de pensii se împotmolește astfel într-un zid ridicat chiar de cei pe care politica i-a hrănit și i-a protejat ani la rând. Amenințarea cu revocarea judecătorilor de către Parlament sună mai degrabă a strigăt de neputință decât a plan bine articulat. Într-un sistem unde echilibrul de puteri a fost deformat de interese oculte, politicienii descoperă acum, pe propria piele, că o instanță scoasă de sub controlul legii nu devine independentă, ci devine propriul său stăpân. Iar când stăpânul de ieri devine „păpușarul” neascultat de azi, singura armă rămasă este scandalul public, o perdea de fum care maschează realitatea dură: reforma este blocată chiar de mecanismele pe care partidele le-au creat și le-au girat.