Praznicul Adormirii Maicii Domnului: încununarea slavei Sfintei Fecioare Maria și bazele sale patristice și liturgice

Sursa foto: Ziarul Lumina

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului reprezintă cea mai înaltă zi de preacinstire închinată Sfintei Fecioare Maria, fiind considerată de teologi drept o încununare a slavei sale și un „fruct copt” al învățăturii Bisericii. Deși scrierile Noului Testament nu oferă detalii despre momentul trecerii sale în veșnicie, prezența ei alături de Apostoli la Ierusalim este atestată în cartea Faptele Apostolilor. Detaliile privind adormirea și vârsta la care a trecut la cele veșnice au fost aprofundate de Sfinții Părinți abia după secolul al VI-lea, ipotezele variind de la 45-48 de ani până la 80 de ani, cum susține Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Evoluția teologică și liturgică a praznicului se bazează pe izvoare patristice majore, precum scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul, ale lui Epifanie Monahul și ale Sfântului Simeon Metafrastul, dar și pe imnografia clasică alcătuită de Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Cosma Melodul în secolul al VIII-lea. Spre deosebire de ceilalți sfinți care se bucură de Rai doar cu sufletul până la Învierea de obște, Maica Domnului s-a mutat la Cer cu întreaga ființă, trup și suflet. Denumită în evlavia populară „Paștile de vară”, sărbătoarea mărturisește cum Fecioara Maria trece prin moarte prin rânduiala firii, dar este înălțată întru slavă prin puterea Fiului ei, rămânând o rugătoare neîncetată pentru întreaga lume.