Sursa foto: bzi.ro
Fostul trezorier al PNL și fost lider interimar al PNL Vaslui, Mihai Barbu, s-a prezentat la sediul DNA Iași în vederea procedurilor de prelungire a măsurii preventivă a controlului judiciar. Barbu este cercetat de procurorii anticorupție pentru folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite. Plângerea sa împotriva măsurii preventive stabilite la sfârșitul anului 2025 a fost respinsă anterior de Tribunalul Vaslui. În urma punerii sub anchetă penală, acesta a fost debarcat din conducerea organizației județene a PNL, unde preluase interimatul după demiterea lui Nelu Tătaru.
Dosarul îl are în prim-plan pe omul de afaceri Fănel Bogos, anchetat pentru că ar fi oferit sume importante de bani ca mită pentru schimbarea din funcție a directorului DSVSA Vaslui, Mihai Ponea. Conflictul a izbucnit după ce șeful DSVSA a refuzat să aprobe o despăgubire de aproximativ 13 milioane de lei solicitată de Bogos în urma sacrificării a 230.000 de găini afectate de un focar de salmoneloză. Ancheta DNA Iași este în plină desfășurare, suspecții beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o pronunțare definitivă a instanței.
