De Redactia 
Sursa foto: facebook.com/kelemenhunor.rmdsz
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a lansat un apel la responsabilitate politică miercuri, propunând ca principală soluție pentru ieșirea din criză refacerea coaliției largi formate din PSD, PNL, USR și UDMR. Liderul Uniunii consideră că stabilitatea țării depinde de găsirea unui prim-ministru care să fie o „figură neutră”, un profil care să nu reprezinte un rival politic pentru niciunul dintre liderii actualelor partide parlamentare. Kelemen Hunor a exclus categoric varianta unui guvern minoritar, argumentând că, dacă o coaliție cu o majoritate clară a funcționat cu dificultate, un executiv fără susținere parlamentară solidă ar fi imposibil de gestionat și ar condamna țara la negocieri zilnice pentru fiecare proiect de lege.
Urgența formării unui nou guvern este dictată, în opinia liderului UDMR, de presiunile economice externe și de costurile tot mai mari pentru finanțarea deficitului bugetar. Kelemen Hunor a avertizat că instabilitatea politică afectează grav percepția investitorilor străini și că România nu își permite să prelungească acest vid de putere mai mult de două sau trei săptămâni. De asemenea, acesta s-a raliat poziției președintelui Nicușor Dan împotriva alegerilor anticipate, subliniind că un astfel de scenariu ar reprezenta o victorie strategică pentru AUR, oferind acestui partid șansa de a prelua guvernarea pentru o perioadă lungă de timp.
Cu toate acestea, planul propus de UDMR se lovește de refuzul ferm al partidelor de dreapta de a mai colabora cu social-democrații. Președintele USR, Dominic Fritz, a reiterat că decizia de a nu reface o majoritate cu PSD este „fermă”, după ce social-democrații au votat moțiunea de cenzură alături de AUR. În mod similar, PNL a transmis că își va asuma rolul de opoziție, considerând că PSD trebuie să își asume integral responsabilitatea guvernării după ce a contribuit la dărâmarea Cabinetului Bolojan. În acest context de blocaj între marile forțe politice, propunerea lui Kelemen Hunor rămâne, deocamdată, o variantă teoretică de compromis într-un peisaj marcat de resentimente post-moțiune.