15 mart. 2026, D

„În după-amiaza zilei de ieri, 9.06.2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”,precizează SRI într-un comunicat oficial.

Potrivit ultimelor informații Ion Iliescu este internat la Terapie Intensivă, însă reprezentanții SRI spun că starea lui este una stabilă. În vârstă de 95 de ani, fostul președinte Ion Iliescu nu a mai apărut în public din martie 2017. Atunci, a fost audiat la Parchetul General în dosarul Revoluției din 1989, fiind ulterior trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității.

Anul trecut, fostul președinte Ion Iliescu i-a acordat un interviu consilierului său, Ionuț Vulpescu, fost ministru PSD al culturii. Atunci, primul președinte al României democratice a abordat subiectul vârstei sale, comentând despre meme-urile care circulă pe internet: „Știu că internetul e plin de meme-uri cu mine, că speranța moare penultima”, a spus Ion Iliescu.

Anul acesta, Ion Iliescu i-a transmis prin intermediul blogului său, ioniliescu.wordpress.com, un mesaj elogios noului președinte Nicușor Dan: „Stimate Domnule Președinte, Vă adresez cele mai sincere felicitări pentru încrederea pe care poporul român v-a acordat-o prin alegerea dumneavoastră în cea mai înaltă funcție a statului. Victoria dumneavoastră exprimă o aspirație profundă a cetățenilor pentru o conducere responsabilă, onestă și orientată spre viitor. Experiența acumulată în domeniul administrației și implicarea constantă în viața publică sunt temeiuri pentru a spera într-un mandat prezidențial marcat de echilibru, respect pentru valorile democratice și grijă față de bunăstarea tuturor românilor. …”


Avatar photo

By Redactia

Echipa redacțională Editorul.ro vă aduce cele mai noi știri din politică și social, verificate din surse sigure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *