De Redactia 
Sursa foto: gandul.ro
În martie 2026, într-un moment de maximă tensiune pentru România, atitudinea premierului Ilie Bolojan în fața presei a ridicat semne de întrebare serioase cu privire la transparența și respectul față de cetățeni. Folosirea sistematică a formulei „Vă mulțumesc!” pentru a tăia scurt orice întrebare legată de atacurile politice ale Olguței Vasilescu poate fi interpretată ca o dovadă de aroganță instituțională. Un lider care refuză să intre în ring, alegând să privească „de sus” către interlocutori, creează o barieră care, în timp, se transformă în izolare politică.
Această strategie a eschivei lasă impresia unui om politic care se consideră de neatins, ignorând faptul că atacurile la adresa familiei, oricât de reprobabile ar fi, fac parte din realitatea dură a luptei pentru putere. Refuzul de a răspunde nu închide subiectul, ci îi oferă adversarului controlul total asupra narațiunii. În loc să tranșeze situația bărbătește, premierul a ales să plece de la pupitru, o imagine care, pentru mulți români, echivalează cu lipsa de asumare. Procedurile de comunicare sobră se transformă astfel într-o formă de dispreț la adresa întrebărilor legitime, lăsând un gust amar celor care așteaptă de la un lider nu doar cifre, ci și caracter și prezență de spirit sub presiune.
Impactul acestei arogante este vizibil în erodarea încrederii în cadrul Coaliției. Atunci când dialogul este înlocuit cu o formulă magică de încheiere, negocierile devin imposibile. Într-o perioadă în care prețul petrolului explodează și trupele străine tranzitează țara, românii au nevoie de un lider care să vorbească, nu de unul care să mulțumească ironic și să întoarcă spatele. Tăcerea lui Bolojan nu a potolit spiritele, ci a oferit PSD-ului muniție suplimentară pentru a-l portretiza drept un politician de rigips, rupt de realitatea emoțională a societății.
Crivineanu Alin Iulian