13 mart. 2026, vin

Lungulețul drum al României către coerență administrativă, sau cum să împaci varza și capra

Potrivit localnicilor, autoritățile au interzis ieri irigarea culturilor de varză din râul Dâmbovița și chiar din fântânile și puțurile forate. Aceștia au declarat că motopompele au fost scoase din ape de către Poliție, jandarmi și reprezentanții de la Apele Române, potrivit revista-ferma. Se pare că autoritățile au aplicat și amenzi celor care au utilizat apa din Dâmbovița în irigarea culturilor de varză. „Au dat patru amenzi în valoare de 35.000 lei”, au precizat localnicii pe pagina de facebook Bazinul Legumicol Comuna Lunguletu.

„Avem o acţiune de control vizavi de furtul acesta de apă al oamenilor care iau direct din râul Dâmboviţa. La noi, singurul beneficiar de pe Dâmboviţa este Apa Nova. Am constatat că debitul pe care noi îl dăm la Apa Nova dispare şi trebuie să îl suplimentăm. În zonă, am găsit multe motopompe care alimentau ilegal din râu”, afirmă Bogdan Gorunescu, director tehnic Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea.

Deși Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și Sorin Lucaci, directorul general al Administrației Națională „Apele Române” au declarat că situația s-a rezolvat, Diana Buzoianu amenință cu controale și sancțiuni.

Corneliu Ștefan: „Astăzi, împreună cu ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, și primarul comunei Lungulețu, George Duțu, am discutat cu legumicultorii și cu reprezentanții instituțiilor implicate, pentru a găsi soluții concrete privind accesul la apă pentru irigații. După discuții, situația s-a rezolvat, iar oamenii s-au liniștit pentru că vor putea folosi în continuare apa pentru irigații. Totodată, urmează să fie modificată legislația, pentru a asigura un cadru mai clar și echitabil în gestionarea resurselor de apă.”

Diana Buzoianu: „Autoritățile de control vor face controale. E evident că apa e o resursă limitată, de aceea avem și aceste probleme, în contextul schimbărilor climatice și a secetei. Apa devine o resursă foarte important de gestionat corect. Intrarea în legalitate a agricultorilor, să declare exact câtă apă iau, și să plătească niște sume modice: sub 10 lei pentru 1000 de metri cubi pentru apa de suprafață. E vorba de sume foarte mici, dar e important să știm câtă apă se ia de acolo. Aceste lucruri sunt o normalitate și așa e legea. Legea va fi respectată. Eu nu am văzut declarația domnului Barbu, dacă a spus sau nu că Apele Române vor mai face sau nu controale, dar eu vă spun că în calitate de ministru al Mediului voi insista să se facă controale acolo unde sunt situații absolut flagrante de încălcate de legi”.

Iată însă și declarația lui Sorin Lucaci, directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”: Situația de la Lungulețu s-a rezolvat. Am avut un dialog direct cu fermierii, iar până la 15 septembrie vom centraliza lista celor care doresc să folosească apa din Dâmbovița. Ulterior, vom semna un contract-cadru care va include condițiile tehnice, programul de furnizare și tarifele. Prețurile sunt accesibile și nu vor afecta viabilitatea economică a fermierilor. Am discutat aceste aspecte și cu ministrul Agriculturii, domnul Florin Ionuț Barbu”.

Având în vedere reacțiile celor două ministere, ne întrebăm cât va rezista acest guvern compus din piese de Lego, în care unul trage „hăis” și altul „cea”. USR-ul se poziționează ca întotdeauna împotriva oamenilor, cu argumente progresiste, iar PSD-ul populist, mimând empatia. Așteptăm cu interes reacția geniului reformator Ilie Bolojan pentru a afla în ce echipă joacă PNL-ul. Ținând cont de ultimele poziționări, PNL-ul mai are puțin și fuzionează cu USR-ul, care îl va înghiți probabil la următoarele alegeri.

Și uite-așa politica a ajuns să să confirme că apa e vie, sau mai bine spus apa a ajuns să confirme că politica e moartă în România.

Avatar photo

By Redactia

Echipa redacțională Editorul.ro vă aduce cele mai noi știri din politică și social, verificate din surse sigure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *