Sursa foto: Mediafax
Decizia BEC prin care se interzice susținerea altui candidat decât Elena Lasconi în campania electorală a provocat panică printre cei care i-au retras sprijinul politic și financiar. Reacția unuia dintre puciști, Ionuț Moșteanu, care anunță că va ataca la Curtea de Apel decizia BEC, deoarece aceasta ar fi abuzivă este greu de înțeles în condițiile în care alegerile prezidențiale din anul 2024 au fost anulate exact din acest motiv.
„O să atacăm la Curtea de Apel decizia Biroului Electoral Central, decizie care a fost abuzivă. Nu poate să stabilească BEC-ul strategia unui partid. Și putem face campanie. Noi suntem oameni liberi, nu poate să spună BEC-ul pentru cine poate un om să facă campanie”, mai spune Moșteanu.
Suntem martorii ori a unei incompetențe crase generate de necunoașterea legislației electorale de către puciștii USR, ori ai unui act comandat de autosabotare care să poată genera luna viitoare o nouă anulare a alegerilor. Altfel nu poate fi interpretată declarația următoare a lui Ionuț Moșteanu, unul dintre liderii puciștilor USR, care fiind întrebat la Digi 24 dacă partidul va fi amendat în urma deciziei, el a răspuns: „Înseamnă că am fi în China sau în Rusia. Eu, Ionuț Moșteanu, pot să zic că azi îl susțin pe Nicușor. Poate, nu știu, mâine vreau să îl susțin pe John Ion Banu. Suntem în democrație, ăsta este fundamentul democrației. Să alegi pe cine crezi tu că are logică”.
Dacă noi decidem să-l susținem politic pe Crin Antonescu în ultima săptămână, că e singura șansă a unui candidat democratic, un scenariu pur teoretic, trebuie să putem face asta. Suntem într-o democrație. Convocăm Comitetul Politic, ne ducem (…) acolo cu PSD-știi și PNL-știi și pentru democrație facem asta. Trebuie să putem face asta”, declară Moșteanu, duminică, într-o intervenție telefonică la Digi24.
