Liderii Uniunii Europene au aprobat acordarea unui sprijin financiar de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina în perioada 2026–2027, stabilind totodată că Ungaria, Slovacia și Cehia sunt exceptate de la obligațiile financiare aferente acestui mecanism, potrivit concluziilor adoptate la summitul UE.
Decizia a fost luată în cadrul reuniunii Consiliul European și este consemnată în documentul final al summitului, citat de European Pravda. Ajutorul va fi acordat sub forma unui împrumut contractat de UE pe piețele de capital, garantat din rezervele bugetare ale Uniunii.
Concluziile precizează că, prin utilizarea mecanismului de cooperare consolidată, bazat pe articolul 212 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, garanțiile bugetare necesare nu vor avea impact asupra contribuțiilor financiare ale Cehiei, Ungariei și Slovaciei.
Președinta Comisia Europeană, Ursula von der Leyen, a subliniat că împrumutul pentru Ucraina este fără dobândă și nu va deveni o povară pentru bugetul de stat de la Kiev. Rambursarea ar urma să fie realizată doar în momentul în care Ucraina va obține despăgubiri, inclusiv din activele rusești înghețate.
Decizia vine în contextul unor divergențe între statele membre privind modul de finanțare a sprijinului pentru Ucraina. La 17 decembrie, premierul Cehiei, Andrej Babiš, a cerut ca ajutorul să fie asigurat prin mecanisme alternative, fără utilizarea activelor rusești înghețate.
România nu se află pe lista statelor exceptate de la efortul financiar comun, deși traversează o perioadă dificilă din punct de vedere bugetar. Asta înseamnă că țara noastră a acceptat voluntar să participe la sprijinirea Ucrainei, asumându-și contribuția în cadrul mecanismului aprobat la nivelul UE?
