De Crivineanu Alin Iulian 
Sursa foto: bbc.com
Situația actuală din Orientul Mijlociu, culminând cu „Operațiunea Midnight Hammer” din 28 februarie 2026, reprezintă manifestarea supremă a unei noi ordini mondiale bazate pe Machtpolitik (politica de putere). Această doctrină, reactivată de administrația Trump, substituie diplomația multilaterală tradițională cu acțiuni unilaterale de forță, menite să impună pacea prin superioritate militară absolută și presiune economică asfixiantă.
Tensiunile actuale își au rădăcinile într-o convergență de cauze structurale și conjuncturale: ambițiile nucleare ale Iranului, care au depășit pragul critic de îmbogățire a uraniului la 60%, și erodarea sistemului de „proxy-uri” iraniene (Axa Rezistenței) în urma conflictelor repetate cu Israelul. În acest peisaj, nou-înființatul Consiliu pentru Pace (Board of Peace), lansat de Donald Trump la Davos în ianuarie 2026, joacă un rol central, dar controversat. Deși este prezentat ca un mecanism de acțiune rapidă pentru reconstrucție și stabilitate, având deja un succes notabil în gestionarea planului de pace pentru Gaza și atragerea unor fonduri de miliarde de dolari de la statele arabe, acesta funcționează de facto ca un instrument de impunere a voinței americane, operând adesea în afara cadrului restrictiv al ONU. Trump însuși a sugerat că acest Consiliu ar putea înlocui Organizația Națiunilor Unite, oferind o structură unde deciziile sunt luate de un grup restrâns de lideri „puternici”, sub președinția sa pe viață.
Efectele acestei abordări sunt vizibile imediat: pe de o parte, o degradare masivă a capacităților ofensive ale Iranului și o descurajare a actorilor non-statali, precum Hezbollah sau rebelii Houthi, pe de altă parte, o volatilitate extremă a piețelor energetice și o stare de anxietate globală. Strategia de Machtpolitik urmărește să forțeze adversarii către o „capitulare negociată”, însă riscul colateral este transformarea Iranului într-un stat eșuat, fapt ce ar genera unde de șoc prin migrație în masă și radicalizare în întreg Orientul Mijlociu. Statele din Golf, deși partenere în Consiliul pentru Pace, privesc cu dualitate această situație, temându-se de o agresiune israeliană scăpată de sub controlul Washingtonului.
Detensionarea situației depinde acum de capacitatea Consiliului pentru Pace de a trece de la faza de „distrugere a amenințărilor” la cea de „reconstrucție strategică”. Modalitățile practice includ stabilirea unor zone de securitate garantate militar, implementarea rapidă a fondurilor de reconstrucție în zonele de conflict și, eventual, oferirea unei „ieșiri onorabile” pentru elementele moderate din structurile de putere de la Teheran, prin promisiuni de ridicare a sancțiunilor în schimbul unei denuclearizări totale și verificabile. Totuși, în noua paradigmă a puterii mondiale, pacea nu mai este privită ca un compromis între egali, ci ca o stare de fapt impusă de cel mai puternic actor, o viziune care va defini relațiile internaționale pentru restul deceniului.
Redactia