Printr-un Comunicat publicat astăzi, Curtea Constituțională a României informează că a decis că persoanele care trebuie să depună declarația de avere la instituțiile din care fac parte nu vor mai fi obligate să declare veniturile soțului/soției. În plus acestea nu vor mai fi făcute publice pe site-urile instituțiilor respective, ci vor fi trimise numai Agenției Naționale de Integritate, pentru a fi luate în evidență.
Comunicatul de presă al CCR din 29 mai 2025:
„Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituționale în măsura în care nu se referă și la drepturile și obligațiile soțului/soției declarantului, precum și ale copiilor majori aflați în întreținerea acestuia;
– cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.6 alin.(1) lit.d) și art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010 sunt neconstituționale.
Curtea a subliniat că soluția pronunțată nu trebuie să aibă ca efect eliminarea obligației persoanelor prevăzute de lege de a da declarații de avere, ci doar ca aceste declarații să nu mai fie publicate pe site-urile menționate, urmând ca ele să fie înaintate Agenției Naționale pentru Integritate, care să le gestioneze potrivit competențelor prevăzute de lege.
Decizia Curții produce efecte pentru viitor și nu privește declarațiile de avere și de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Revine legiuitorului competența de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei și de a codifica normele privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.”
În contextul necesității reducerii deficitului bugetar, ținta principală a noului președinte, Nicușor Dan și al deciziei CCR prin care transparența publică nu mai este o prioritate națională, ne punem întrebarea dacă misiunea Agenției Naționale de Integritate mai este legitimă și dacă nu cumva aceasta ar putea fi desființată.
